- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Bas-baritonul Bryn Terfel – în deschiderea stagiunii Operei Naţionale Bucureşti
Opera Naţională Bucureşti deschide în această seară, de la ora 18.30, noua sa stagiune în care va celebra 100 de ani de la primul său spectacol. Publicul va putea urmări spectacolul „Tosca” de Giacomo Puccini, montare în regia şi scenogafia lui Mario De Carlo.
În rolul Scarpia va evolua invitatul de marcă al serii – Sir Bryn Terfel, unul dintre soliştii de referinţă ai momentului, la nivel mondial. Bas-baritonul galez a mai putut fi urmărit pe o scenă din România în anul 2019, când a susţinut un recital pe scena Ateneului Român, în cadrul Festivalului Internațional „George Enescu”.
În spectacolul din această seară de la Opera bucureşteană, Bryn Terfel îi va avea parteneri de scenă, în rolurile principale, pe soprana Iulia Isaev şi tenorul Daniel Magdal. Îşi dau concursul colectivele artistice ale instituţiei – corul, orchestra şi corul de copii, conducerea muzicală aparţinându-i dirijorului Tiberiu Soare. Sir Bryn Terfel va reveni pe scena Operei duminică, 3 octombrie 2021, într-o a doua reprezentaţie a spectacolului „Tosca”.