- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Christian Badea şi pianistul Mihai Ritivoiu, la Ateneul Român
Joi, 8 şi vineri, 9 noiembrie, de la ora 19.00, în Sala mare a Ateneului Român, Orchestra Simfonică a Filarmonicii „George Enescu“, condusă de celebrul dirijor Christian Badea, va avea în program lucrări de Diana Rotaru (Corale şi cutii muzicale), Wolfgang Amadeus Mozart (Concertul nr. 23, în la major, pentru pian şi orchestră, KV 488) şi Antonin Dvorak (Simfonia nr. 8, în sol major, op. 88). Solist va fi pianistul Mihai Ritivoiu.
“Printre simfoniile lui Dvořák, Simfonia nr. 8, în sol minor, op. 88 este cea care poartă poate cea mai intensă amprentă slavă: fiecare parte este impregnată de elemente care aduc un suflu al muzicii populare într-o lucrare, de altfel, bine înrădăcinată în tradiţia simfonismului occidental. De fapt, lucrarea a fost compusă într-un interval scurt, între 26 august şi 8 noiembrie 1889, pe care Dvořák îl petrece la Vysoka, într-o zonă rurală ce i-a permis să se retragă din tumultul urban şi din presiunile vieţii de concert. În liniştea vacanţei, simfonia ia naştere în modul cel mai firesc cu putinţă, cu un aplomb creator neîntrerupt de nici un inconvenient. „Melodiile pur şi simplu curegau din mine”, îşi aminteşte compozitorul, iar calendarul lucrului la această simfonie confirmă acest fapt: partea întâi a fost terminată după doar două săptămâni, partea secundă a solicitat încă o saptămână iar ultimele două mişcări – alte câteva zile, pentru ca orchestraţia să dureze cam şase săptămâni.
Tonalitatea simfoniei – un teluric sol major – nu mai fusese folosită de vreun compozitor de prim rang de pe vremea lui Haydn; aceasta, datorită faptului că semnificaţia sa era asociată cu muzica populară, de o rustică vigoare. Putem înţelege de aici că Dvořák a ales-o deliberat şi că, astfel, tonalitatea a servit scopurilor sale creatoare. Deşi de un optimism debordant, nu ar trebui interpretată această simfonie drept doar o imagine însorită a unor peisaje interioare – căci muzica asta tinde să exprime, tablouri subiective, extrase din sufletul uman şi nu descrieri obiective ale unor îndepărtări reci. Mult mai mult decât atât, simfonia evocă o paletă largă de emoţii, de la nostalgie, durere reţinută, tragism până la exuberanţă şi voie bună, rămânând, aşa cum spuneam, profund optimistă”, scrie muzicologul Octavia-Anahid Dinulescu, în caietul program al Filarmonicii “George Enescu”.