- Autostrada Sibiu-Pitești: avans de 10 luni în construcție, dar probleme de sol instabil la tunelurile montane
- Oamenii de știință au identificat genele care pot îndulci roșiile
- Ședință de Guvern: notariatele intră în era digitală
- Prețul petrolului ar putea scădea cu 40% dacă se renunță la reducerile de producție
- Dezvăluiri despre călătoriile private ale liderilor PSD cu un jet privat la Nisa în 2022 pe banii Nordis
Autostrada Sibiu-Pitești: avans de 10 luni în construcție, dar probleme de sol instabil la tunelurile montane
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor, Irinel Ionel Scrioșteanu, a anunțat că lucrările la Autostrada Sibiu-Pitești sunt avansate cu 10 luni față de termenul contractual, fiind cea mai complexă autostradă din România. Singurele dificultăți au apărut la două dintre tuneluri, Daniela și Alina, unde s-a descoperit sol instabil, necesitând măsuri urgente de stabilizare pentru a preveni o eventuală prăbușire.
„Pe Pitești-Sibiu suntem cu zece luni înainte de termenul contractat. Constructorul lucrează intens și dorește să finalizeze acest segment, astfel încât să se mute pe secțiunea următoare,” a declarat Scrioșteanu într-un interviu pentru Gândul. Oficialul a adăugat că este posibilă darea în folosință a unui tronson din autostradă, de la nodul rutier Bascov până la Curtea de Argeș, în primele luni ale anului 2025, datorită stadiului avansat al lucrărilor.
Primul tronson va include o structură complexă de 1,2 km peste Canalul Argeș, formată dintr-un pod și două pasaje, necesare pentru a respecta soluția tehnică impusă de gestionarii canalului, considerat un punct strategic în zonă.
Una dintre provocările majore ale proiectului a fost dată de solul instabil întâlnit la tunelurile montane Daniela și Alina. „Cel mai rău lucru pentru cei care forează este terenul instabil, nu stânca, pentru că stânca este stabilă și previzibilă,” a explicat Scrioșteanu. Echipa de construcție a găsit însă soluții tehnice pentru a stabiliza zona și a preveni posibile accidente, asigurând astfel continuarea lucrărilor într-un mod sigur.
Autostrada Sibiu-Pitești este un proiect esențial pentru infrastructura României, fiind parte a Coridorului IV Pan-European, care va lega portul Constanța de Vestul Europei, contribuind la decongestionarea traficului și la dezvoltarea economică a regiunii.