- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Atacuri aeriene ale SUA în Irak și Siria
Andy Slavitt, fost consilier senior pentru pandemie al preşedintelui american Joe Biden, a menţionat această ideea pe podcastul său.
Cel puţin o jumătate de duzină de experţi importanţi în boli infecţioase au declarat că autorităţile de reglementare americane trebuie să abordeze problema în scurt timp.
”Nu există nicio îndoială că persoanele care primesc vaccinul J&J sunt mai puţin protejate împotriva bolii” decât cei care primesc două doze din celelalte vaccinuri, a spus dr. Michael Lin, profesor la Stanford.
CDC nu recomandă rapelul, iar consilierii agenţiei au declarat, într-o şedinţă publică, că nu există încă dovezi semnificative ale scăderii protecţiei împotriva vaccinurilor.
Jason Gallagher, expert în boli infecţioase la Şcoala de Farmacie a Universităţii Temple, a primit recent o doză de vaccin Pfizer la clinica de vaccinuri din Philadelphia, unde a administrat vaccinuri.