- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Artiști din opt țări, la Brașov Jazz & Blues Festival
Artiști din opt țări participă, în perioada 24-26 noiembrie, la cea de a IV-a ediție a Brașov Jazz & Blues Festival, conform organizatorilor.
"Evenimentul crește de la un an la altul. În cele trei zile de festival vor avea loc șase concerte, dar vor fi organizate și workshop-uri, jam session-uri și o expoziție foto. Brașovul are nevoie de acest festival și îl vom continua, încercând să atragem mai multe surse de finanțare pentru a crește evenimentul. Noi, organizatorii, credem că este un festival făcut corect pentru că lucrăm cu specialiști la organizarea lui, iar la ediția din acest an am apelat la doi cunoscători ai jazz-ului, respectiv Berti Barbera și Cătălin Toader", a declarat luni, într-o conferință de presă, Marian Gâlea, de la Asociația Culturală Fanzin, organizator al festivalului.
Joi, începând cu ora 19.00, vor urca pe scena Teatrului "Sică Alexandrescu", gazda spectacolelor din festival, Chat Noir Quartet din Italia și Submotion Orchestra din Marea Britanie.
Luiza Zan & Hungarian All Stars (România/Ungaria) și Per "The Bass Viking" Mathisen Super Trio (Norvegia/Israel/Marea Britanie) vor concerta vineri, de la ora 19.00.
În ultima zi a festivalului vor urca pe scenă artiști din SUA, respectiv The Jimmys și Sharrie Williams & Band.