- Un nou medicament ce va ameliora rapid migrenele
- Studiul despre tratamentul anti-COVID cu hidroxiclorochina (HCQ) a fost retras
- Guvernul pregătește austeritatea în sistemul public
- Lentila de contact cu Stelian Tănase - Bilanțul unui an tumultuos
- Claudiu Năsui (USR): „Creșterea taxelor este deja plănuită”
Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES: atelier de muzică de cameră
Ce de-a doua ediție a atelierului de muzică de cameră susținut de Cvartetul Arcadia va avea loc între 8 și 15 august 202. Evenimentul cuprinde cursuri de măiestrie și concerte de muzică de cameră și va fi găzduit de Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca.
Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES este un proiect de suflet al Cvartetului Arcadia, un eveniment care dorește să ofere spațiu pentru creștere și dezvoltare, un loc de întâlniri, dialoguri sincere și constructive între studenți și mentori, un centru al muzicii de cameră, un templu al culturii în care artiștii au posibilitatea de a se interconecta printr-un schimb echitabil de experiențe, îmbogățind totodată și viața culturală prin concertele oferite publicului larg.
„Vara trecută, după prima ediție a atelierului de muzică de cameră, am simțit cu adevărat necesitatea acestui curs, iar proiectul a fost îmbrățișat cu foarte mult entuziasm atât de cursanți cât și de public. Impresiile pozitive primite ne-au inspirat să organizăm acest atelier și anul acesta, sperând că vom putea umple această lipsă, fiind foarte puține masterclass-uri pe nișa de muzică de cameră, mai ales pentru formații camerale cu coarde. Ne încântă faptul că putem crea un spațiu unde avem posibilitatea de a susține și îndruma profesional muzicieni dornici să exceleze în arta muzicii de cameră, că avem posibilitatea de a dăruim mai departe ceea ce am primit și noi la rândul nostru, prin participarea la cursurile de măiestrie ale renumitului Cvartet Belcea, o experiență inegalabilă, cu un impact decisiv în cariera noastră.” – Răsvan Dumitru, membru al Cvartetului Arcadia, director Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES.
Având o structură simetrică, atelierul va începe cu un concert cameral al mentorilor și se va încheia cu cel al studenților. Între cele două concerte oferite publicului larg se vor desfășura cursurile de măiestrie timp de șase zile. Ca noutate, anul acesta Cvartetul Arcadia oferă cursanților și posibilitatea de a participa la o repetiție deschisă susținută de ei. Mergând și mai departe cu noutățile, pentru a cunoaște mai bine generația tânără, membri Cvartetului Arcadia doresc să poarte o discuție liberă, organizată în forma unui schimb de gânduri și idei cu ansamblurile participante, atingând subiectele ca: strategii de învățare în abordarea unui repertoriu nou, mindset de concert, gestionarea emoțiilor și a programului de studiu. Pentru cei care sunt interesați și vor să asculte cursurile de măiestrie, ediția a doua aduce și posibilitatea participării pasive la Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES.
Cursurile de măiestrie se vor desfășura la Academia Națională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, iar cele două concerte (8 și respectiv 15 august) vor avea loc în Studioul de concerte al instituției, începând cu orele 18. Intrarea este liberă.
Laureat al numeroaselor concursuri prestigioase, cu o apreciere națională și internațională, Cvartetul Arcadia a devenit în scurt timp unul dintre cele mai spectaculoase ansambluri ale generației sale, bucurându-se de o carieră artistică de înaltă clasă, unanim apreciată, susținând concerte pe scenele de referință ale lumii, cu apariții discografice la unele dintre cele mai importante case de discuri. Misiunea Cvartetului Arcadia reprezintă o îmbinare dintre dorința de a promova muzica clasică la cel mai înalt nivel și nevoia de a împărtăși experiențele acumulate cu generațiile viitoare de muzicieni, ce a dat naștere atelierului de muzică de cameră, numit Arcadia CHAMBER MUSIC CLASSES. Acest eveniment oferă o serie de cursuri de măiestrie dedicate formațiilor camerale cu coarde (formații care au în componența lor cel puțin un instrument cu coarde) și concerte de calitate cât mai înaltă publicului meloman.
Asociația Arcadia Quartet a fost fondată în anul 2013 de către membrii Cvartetului Arcadia – Ana Török, Răsvan Dumitru, Traian Boală și Zsolt Török –, cu scopul de a crea un cadru optim pentru promovarea muzicii de cameră, în special sprijinirea activității cvartetului. Prin realizarea proiectelor cultural-educaționale, oferind sprijin și îndrumare profesională tinerilor muzicieni, Asociația dorește să formeze un public sensibil, curios, să întemeieze și să îmbogățească o comunitate orientată spre valori, responsabilă din punct de vedere cultural și social.