- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Aniversarea compozitorului Ulpiu Vlad
Institutul Cultural Român de la Viena organizează pe 3 şi 5 octombrie, la Viena şi Graz, două concerte aniversare dedicate compozitorului Ulpiu Vlad, vicepreşedintele Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, la împlinirea vârstei de 70 ani. Recitalurile vor fi susţinute de ansamblul austriac Platypus: Marianna Oczkowska (vioară), Myriam García Fidalgo (violoncel) şi Jaime Wolfson (pian).
La Viena concertul se desfăşoară în data de 3 octombrie, de la ora 19.30, în Sala Albastră a Off-Theater (Kirchengasse 41, 1070 Viena) şi la Graz pe 5 octombrie, de la ora 18.30, în MUMTH – Haus für Musik und Musiktheater al Universităţii de Artă de la Graz. Invitaţii Institutului Cultural Român la concertele de la Viena şi Graz sunt profesorul Ulpiu Vlad şi Irina Hasnaş, compozitor, muzicolog şi jurnalist.
Detalii pe FACEBOOK
Ulpiu Vlad s-a născut pe 27 ianuarie 1945 la Zărneşti, România. A absolvit Universitatea Naţională de Muzică, secţia compoziţie, cu Anatol Vieru, 1971, şi în 1972-1973 a luat parte la un program pentru studenţi străini la Academia di Santa Cecilia, Roma, cu Virgilio Mortari. A fost cercetător ştiinţific, redactor şi apoi director la Editura Muzicală, Director al Direcţiei muzică din Ministerul Culturii din România. În perioada 1993-2012 a activat ca profesor doctor la Universitatea Naţională de Muzică din Bucureşti. Din 2006 este Vicepreşedinte al Uniunii Compozitorilor şi Muzicologilor din România, iar din 2013 este Preşedintele Secţiunii Române a Societăţii Internaţionale de Muzică Contemporană. Lucrările sale sunt cântate în ţări precum România, Germania, Olanda, Statele Unite, Israel, Franţa, şi sunt publicate de Editura Muzicală, Bucureşti, Carciofoli Verlagshaus, Zürich, Musikproduktion Höflich, München şi sunt înregistrate pe CD-uri. Printre distincţiile obţinute se numără: Premiul George Enescu al Academiei Române în 1985, Premii ale Uniunii Compozitorilor din România şi Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofiţer, 2004.
Ansamblul Platypus este o formație de muzică de cameră specializată pe interpretarea de muzică contemporană. Pornind de la asociaţia cu acelaşi nume, înfiinţată în anul 2009, Platypus îşi propune să fie o platformă de întâlnire pentru muzicieni, compozitori şi dirijori care au posibilitatea de a dezvolta împreună proiecte de compoziţie muzicală. Astfel, au fost prezentate până acum în premieră peste 250 de lucrări. În perioada 2013-2014 ansamblul a lansat patru colecţii de compoziţii muzicale contemporane la casa de producţie „col legno“, disponibile online. De asemenea, ansamblul a participat la o serie de festivaluri, printre care: Festivalul de Muzică Contemporană „Klangspuren Schwaz“ (2009), festivalul „Jeunesse Musicale“ (2011), WIEN MODERN (2009, 2011, 2013, 2014), „World New Music Days“ (2013).