- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Analiştii CFA estimează că euro va depăşi pragul de 4,84 lei în următoarele 12 luni
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a crescut în februarie, faţă de luna anterioară, cu 10,6 puncte, până la 34,4 puncte, dar euro ar putea depăşi pragul de 4,84 lei în următoarele 12 luni, arată datele publicate, marţi, de CFA România.
Indicatorul de Încredere Macroeconomică ia valori între 0 (lipsa încrederii) şi 100 (încredere deplină în economia românească).
În februarie, Indicatorul de Încredere Macroeconomică al CFA România a crescut faţă de luna anterioară cu 10,6 puncte, până la valoarea de 34,4 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul a scăzut cu 12,3 puncte).
„Această evoluţie s-a datorat ambelor componente ale Indicatorului. Astfel, Indicatorul condiţiilor curente a crescut faţă de luna anterioară cu 8,2 puncte, până la valoarea de 47,5 puncte (faţă de aceeţsi lună a anului anterior, Indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 19,6 puncte). Indicatorul anticipaţiilor a crescut cu 11,9 puncte până la valoarea de 27,9 puncte (faţă de aceeaşi lună a anului anterior, Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 8,7 puncte)”, se arată în comunicat.
În ceea ce priveşte cursul de schimb, peste 87% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, în raport cu euro, comparativ cu valoarea actuală. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7885 lei/euro, în timp ce, pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este de 4,8462 lei/euro.
Totodată, rata anticipata a inflatiei pentru orizontul de 12 luni (martie 2020/martie 2019) a inregistrat o valoare medie de 3,72%.
Rata anuală a inflaţiei, care măsoară evoluţia preţurilor de consum în ultimul an, a crescut şi în februarie, la 3,83%, de la 3,32% în ianuarie, în condiţiile în care cartofii s-au scumpit cu 21% în ultimele două luni, potrivit datelor publicate, la începutul lunii martie, de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Sondajul este realizat în ultima săptămână a fiecarei luni, iar participanţii sunt membri ai CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.