- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
Ana Cristina Leonte în concert la ARCUB
Cântăreaţa de jazz Ana-Cristina Leonte este cea care susţine astăzi, 9 februarie 2017, al doilea concert din seria Artist in residence 2017 organizat de Primăria Municipiului Bucureşti prin ARCUB. De la 19.30 muziciana prezintă noul său proiect, intitulat Reveries, ce combină jazz-ul cu muzica psihedelică și electro.
Ana Cristina Leonte cântă cu Albert Tajti – claviaturi, Alex Arcus – saxofon alto, Tavi Scurtu – baterie, samplere şi Michael Acker – bas electric. Invitați speciali sunt Marina Arsene, Nicoleta Gavriliță & Roxana Ardelean (The Twisters).
Sub genericul "Reveries" vor fi prezentate o serie de compoziții menite să contureze o stare de visare lucidă, aceasta reprezentând nu doar o încercare de evadare, ci mai degrabă de a invoca, atât în conștiința muzicienilor, cât și în cea a ascultătorilor, ideea de transcendență, de relaționare cu ceea ce este mai presus și dincolo de starea de spirit necesară pentru simpla supraviețuire în lumea materială – potrivit artiştilor.
În cadrul programului Artist in residence, ce are ca temă „Jazz-ul în secolul XXI – de la tradiție la avangardă” vor mai cânta pianistul Mircea Tiberian şi formaţia sa, Sebastian Spanache Trio, precum şi Iancu Dumitrescu, Ana-Maria Avram şi ansamblul Hyperion.