- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
Ambasadorul Franţei şi Dan Grigore cântă la pian, la “Elvire Popesco”, la aniversarea Sezonului Franţa-România
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, şi maestrul Dan Grigore vor cânta la pian, pe scena sălii “Elvire Popesco”, pe 2 decembrie, pentru a marca un an de la lansarea Sezonului Franţa-România.
“Cu ocazia aniversării lansării Sezonului Franţa-România, pe 2 decembrie, ora 19,00, la sala ‘Elvire Popesco’, veţi avea plăcerea să asistaţi la dialogul muzical dintre ambasadoarea Franţei în România, doamna Michele Ramis, şi maestrul Dan Grigore”, potrivit unui mesaj publicat pe pagina de Facebook a Institutului Francez din Bucureşti. Intrarea la eveniment se face pe bază de invitaţie.
În program sunt incluse lucrări de George Enescu şi Claude Debussy.
Sezonul Franţa-România a fost lansat anul trecut, la Paris, în prezenţa preşedinţilor celor două state, Emmanuel Macron şi Klaus Iohannis. Desfăşurat în perioada 27 noiembrie 2018 – 14 iulie 2019, scopul Sezonului a fost de a actualiza imaginea pe care societăţile celor două ţări o au una faţă de cealaltă şi a cuprins peste 600 de proiecte în Franţa şi România. Sloganul acestei serii de evenimente culturale a fost “Uitaţi de clişee”/”Oubliez vos cliches”.