AMANTA LUI CUZA, MARIA OBRENOVICI

Domnia lui Cuza are o dublă față, e ca o moneda. Pe de o parte marile lui reforme care stau la baza statului roman modern. Cealaltă – corupția regimului său, camarila, jocul de cărti, femeile. Balanta judecații stă în echilibru, cu bune si rele.

Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (n 1820 ) a fost silit să abdice în noaptea de 11/12 februarie 1866. Iată actul semnat in acea noapte pe la ora ora 5,00 – redactat de liberalii complotiști Ion Ghica și CA Rosetti ” Noi, Alexandru loan I, conform dorinţei naţiunii întregi şi angajamentului ce am luat la suirea mea pe Tron, depun astăzi 11(23) Fevruarie 1866, cârma guvernului în mâna unei Locotenențe Domneşti şi a Ministerului ales de popor.”

Împrejurara este plină de lucruri amuzante și dramatice în același timp. De pildă, domnitorul se afla în dormitorul de la etaj al casei Golescu – devenită Palat domnesc. În acea noapte nu dormea alături de soția sa Elena, ci de amantă, Maria Obrenovici. Avea doi copii cu ea, pe care i-a înfiat cu acceptul sotiei sale, Elena. Se vorbea insistent la București că ar fi vrut să instituie o dinastie, Cuza, cu unul din cei doi copii moștenitor al tronului. Bănuiala a fost un ultim argument ca liberalii și conservatorii sa se unească împotriva lui. Tratatului de la Paris evocase aducerea unui principe străin pe tronul de la București. Era o modalitate de a salva Unirea. Altfel s-ar fi desfăcut la încheierea mandatului lui Cuza. S-a spus că domnitorul ar fi vrut să se retragă pentru a face loc unui principe străin. Etc. Oricum Unirea risca să fie dezavuată de Puterile Garante dacă domnitorul ar fi trecut tronul unuia dintre fii săi cu Maria Obrenovici, Dimitrie sau Alexandru (morti in 1889-90). Acestea ar fi rațiunile politice ale înlăturării sale.

Militarii din garda palatului au pătruns în dormitor și i-au cerut să semneze actul abdicarii. Maria Obrenovici a fost suprinsă dezbrăcată. I s-a cerut să se îmbrace și să părăsească încăperea printre șiruri de soldați întorși cu spatele ca să nu fie văzuta în acea ținută…neprotocolară. Alături, într-o altă incăpere, Elena se găsea cu cei doi copii ai Mariei Obrenovici. Este un detaliu penibil al acelei nopți care micșorează tragedia momentului. Cuza a semnat actul abdicării pe spatele unuia dintre ofițeri, Constantin Pillat – un protejat al său. Apoi Cuza fost dus cu o trăsură în casa prefectului de București Constantin Ciocîrlan unde a rămas scurtă vreme, apoi la palatul Cotroceni pentru mai mare siguranță. A fost scos din țară de Locotentența domnească, după trei zile, spre Brasov, de unde a luat drumul Vienei. Aici se reface triunghiul conjugal cu Maria Obrenovici și Elena doamna.

Cuza și Elena s-au căsători in 1844. Pentru el a fost o căsătorie din interes. Elena nu putea să aibă copii. Deținea o mare avere, Cuza scăpătase la jocurile de cărți. Era și cheltuitor. Aventurile lui galante erau numeroase. Cea mai cunoscută pînă in 1860 a fost cea cu sotia caimacamului Moldovei, Cocuța Vogoride, fiica lui Costache Conachi.

Cuza și Maria Obrenovici s-au întilnit la Bucuresti. Ea (n.1835) era văduva principelui sîrb Miloș Obrenovici. Era româncă, din Iași, din familia Catargiu (un antiunionist convins, filorus ). In 1860 cînd s-a cunoscut cu domnitorul Cuza (n.1820) era o tînără văduvă (25 de ani) frumoasă, pusă pe aventuri și distracție. Nu avea o bună reputație și a fost înconjurată de oprobiul lumii bune românești care nu vedea cu ochii buni relația ei cu domnitorul Cuza.

Unii comentatori o suspectează că ar fi fost agent la Rusiei la curtea domneasca de la Bucuresti. O altă intrebare legată de ea este dacă a fost amestecata de partea complotistilor in noaptea de 10/11 februarie 1866? Părerea mea e ca nu, și este demonizată inutil.

Cuza își petrecea o bună parte din timp nu la Palat, ci pe strada Biserica Amzei unde îi cumpărase o casă. Era locul unde se făcea politică, se tranzacționau afaceri, se făcea trafic de influenta, numiri și destituiri, se cistigau averi, se cumpărau favoruri – în anii 1862-1866. Treptat prestigiul lui Cuza s-a erodat, iar susținătorii lui s-au îndepărtat de el. Camarila și pobestea cu Maria Obrenovici cu care se afișa public i-au făcut mult rău. Familiile bune nu au mai frecventat Palatul domnitorului, evenimentele mondene de aici, balurile etc. Un exemplu – balul din 24 ianuarie 1866 de la Palat a trebuit contramandat din cauză că mulți invitati au refuzat să participe. Cuza s-a trezit izolat.

Abdicarea lui a venit astfel firesc. A fost anunțat ca domnitor străin pe tronul României principele Filip de Flandra. Dar acesta a refuzat. Carol de Hohenzollern- Sigmaringen a fost a doua propunere. Cuza a murit în exil la 15 mai 1873 la Heidelberg la numai 53 de ani. Maria Obrenovici s-a despărțit de Cuza în 1870. S-a aciuit la Curtea Imperială din Berlin pe lîngă Augusta, soția kaiserului Wilhelm l. S-a sinucis la Dresda în 1876. Unii spun pentru că suferea de cancer, alții nu exclud un asasinat politic pe motiv de spionaj în favoarea Rusiei deconspirat de Serviciul secret german.

Unul din textele mele favorite, „Conu Leonida față cu reacțiunea„ rememorează felul cum a aflat Leonida despre abdicarea lui Cuza – citind ” Aurora Democratică ” O deschiz… şi ce citesc? Uite, ţiu minte ca acuma: ’11/23 Făurar… a căzut tirania! Vivat Republica!’ „(…) „Scoală, c-a venit libertatea la putere!'(…) Miţule, şi…hai şi noi pe la revuluţie! ” (…) ” Să te ferească Dumnezeu de furia poporului!… (…) Steaguri, muzici, chiote, tămbălău, lucru mare, şi lume…” (…) „Cît gîndeşti c-a ţinut toiul revuluţiei?”…Efimița – Pînă seara. Leonida – Trei săptămâni de zile, domnule. Efimița – Nu mă-nnebuni, soro! Leonida – Ce te gândeşti dumneata, că a fost aşa un bagatel lucru?”

Cam așa a rămas după cîtiva ani in memoria colectivă lovitura din noaptea de 10/11 februarie 1866

( Fișă de roman- Partida de vinătoare – editura Vremea, 2018)