- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
„Accident în Piaţa Amzei“ – lansare de carte & expoziţie Roman Tolici
Editura Pandora M în colaborare cu Mobius Gallery şi Asociaţia Kontakt au plăcerea de a anunţa publicarea cărţii de artist ROMAN TOLICI. Cartea este un periplu prin activitatea artistului, de la începuturile carierei sale şi până în prezent, şi conţine un eseu amplu semnat de către scriitorul şi eseistul francez Pascal Bruckner, care oferă o interpretare în viziunea proprie a operei pictorului Roman Tolici.
De asemenea, sunt incluse fragmente din interviuri şi conversaţii ale pictorului cu Oana Tănase, curator şi critic de artă. Aparţia cărţii este dublată de prima expoziţie itinerantă a artistului Roman Tolici, expoziţie ce îşi începe călătoria la Galeria Mobius, în Bucureşti, şi îşi va continua periplul în următorii doi ani trecând prin Moscova, Londra, Lisabona, Paris, New York şi Toronto. Expoziţia se deschide pe data de 25 noiembrie, poate fi vizitată până pe 2 decembrie şi include lucrări care nu au mai fost niciodată expuse, selectate din diferite etape ale carierei artistului. Cartea de artist ROMAN TOLICI este o privire de ansamblu asupra creaţiei de până acum a pictorului, aflat în pragul maturităţii artistice.
Dublul eveniment are loc vineri, 25 noiembrie, începând cu ora 7,30 pm, la galeria Mobius, din strada Mendeleev, nr 2, sector 1, Bucureşti.
„La Tolici, îmi place indiferenţa faţă de doctrinele estetice dominante: el râde de avangardele râncede care făceau legea nu demult şi somau artistul să distrugă orice reprezentare, dacă nu voia să fie acuzat de crimă împotriva conservatorismului. Nu exhumă nicio teorie radicală, suprarealistă, situaţionistă, abstractă, conceptuală pentru a-şi explica opera, neavând nevoie să aplice o ideologie sau o teorie pentru a-şi ilustra inspiraţia.“ (Pascal Bruckner)