- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
Accesul turiştilor în Dubai va fi permis din nou
Accesul turiştilor va fi permis din nou în Dubai începând cu 7 iulie, a informat centrul media din acest oraş-stat, după mai bine de trei luni de carantină pentru a stopa răspândirea epidemiei de COVID-19, transmite AFP.
Citând Comitetul suprem pentru gestionarea crizelor şi a dezastrelor, centrul a oferit o listă de protocoale pe care călătorii trebuie să le respecte pentru a li se permite accesul în emirat.
Turiştii vor trebui „să prezinte un test negativ pentru noul coronavirus efectuat cu mai puţin de 96 de ore înainte sau să se supună unui test pe aeroportul din Dubai”. Persoanele testate pozitiv vor trebui să se supună unei perioade de carantină de 14 zile.
De asemenea, vizitatorii trebuie să facă dovada unei asigurări internaţionale de sănătate, să descarce o aplicaţie mobilă pentru a comunica informaţii personale şi să completeze o „declaraţie de sănătate”.
Cetăţenii şi persoanele care au rezidenţă în Dubai vor avea voie să călătorească începând de marţi.
În Emiratele Arabe Unite, din care Dubaiul face parte, s-au înregistrat oficial peste 45.000 de cazuri de COVID-19 şi 302 decese.