- Autoritatea de concurență din Marea Britanie acuză Google de tactici anticoncurențiale pe piața de publicitate
- Progrese semnificative în înțelegerea depresiei
- Salvarea pădurilor presupune mai mult decât a planta copaci
- Sérgio Mendes, legenda braziliană a bossa nova, a murit la vârsta de 83 de ani
- Cel mai rapid supercomputer din lume își depășește limitele
A murit regizorul Alexandru Darie
Regizorul Alexandru Darie, managerul Teatrului Bulandra, s-a stins din viață miercuri, la vârsta de 60 de ani. Era internat în stare gravă la Spitalul Fundeni din București, sub stricta supraveghere a medicilor.
Regizorul în vârstă de 60 de ani a fost diagnosticat cu ciroză în urmă cu mai mulți ani, dar, în ultima vreme, starea sa de sănătate s-ar fi agravat, aflându-se pe lista de transplant hepatic.
Actriţa Anca Pandrea a confirmat pentru Mediafax că regizorul Alexandru Darie a murit miercuri. “A murit acum două ore, m-a sunat familia să mă anunţe. I-am aprins o lumânare. Nu am putut să merg la el la spital si nici la înmormântare nu voi merge. După Iura (moartea lui Iurie Darie, tată lui Alexandru Darie), eu nu mai merg la nicio înmormântare. Mă înţelegeam foarte bine cu Ducu, nu am avut nimic unul ce celalalt. Dumnezeul să-l odihnească!”, a mai spus actriţa.
Alexandru (Ducu) Darie, fiul regretatului actor Iurie Darie și al actriței Consuela Roșu, este unul dintre cei mai cunoscuți regizori de teatru români, care a montat numeroase spectacole atât în țară, cât și în străinătate.