- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
A murit istoricul Mihnea Berindei
Istoricul Mihnea Berindei, în vârstă de 68 de ani, a murit, a anunţat Dorin Dobrincu, fost director al Arhivelor Naţionale ale României, pe pagina sa de Facebook.
Răzvan Theodorescu, despre Mihnea Berindei: "Era plin de promisiuni, provenea dintr-o lume de istorici"
Academicianul şi istoricul Răzvan Theodorescu a deplâns moartea istoricului Mihnea Berindei, care s-a stins din viaţă, duminică, la vârsta de 68 de ani. Într-o declaraţie pentru presă , academicianul român a rememorat perioada în care l-a pregătit pe Mihnea Berindei pentru examenul la Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti, evocând faptul că încă din tinereţe, acesta era pasionat de istorie, provenind dintr-o familie de istorici.
Mihnea Berindei (n. 22 martie 1948, Bucureşti, România – d. 19 iunie 2016, Veneţia, Italia) a fost un istoric de origine română naturalizat în Franţa în anul 1981.
Între anii 1971 şi 1991 a lucrat ca cercetător specializat în istoria Imperiului Otoman la Şcoala de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (École des Hautes études en Sciences Sociales). Din 1991, este angajatul Institutului de Ştiinţe Sociale şi Politice al Centrului Naţional de Cercetări Ştiinţifice (CNRS).
În afară de opera istorică, este cunoscut pentru rolul său eficient de mobilizare a presei şi opiniei publice occidentale în susţinerea disidenţei din Europa Centrală şi de Est şi în special, din România. Între 1977 şi 1989, a publicat articole care dezvăluiau şi denunţau realităţile epocii Ceauşescu.
A făcut parte din grupul prestigios al exilului democratic anticomunist care a mobilizat vocile disidente din România. După căderea regimurilor comuniste, s-a remarcat prin susţinerea organizaţiilor şi mişcărilor democratice din Europa ex-comunistă, în special din România, Bulgaria, Albania şi Republica Moldova.
Mihnea Berindei a urmat Facultatea de Istorie a Universităţii Bucureşti între anii 1966-1970, învăţând în paralel turca veche cu profesorul Mihail Guboglu, care l-a îndrumat pentru cariera de specialist în istoria Imperiului Otoman. În ultimul an de studenţie a reuşit să obţină o viză de studii şi documentare în Turcia, de unde s-a îndreptat spre Franţa. Ajuns la Paris, s-a înscris la Ecole Pratique des Hautes Etudes (EPHE), pe care a absolvit-o în anul 1972, şi a continuat să studieze paleografia otomană.
Între 1972 şi 1991 a ocupat diverse poziţii de cercetător la Centrul de Studii privind URSS, Europa de Est şi Spaţiul Turc al Şcolii de Înalte Studii de Ştiinţe Sociale (EHESS). Din anul 1977, activitatea de istoric s-a împletit cu cea de militant în sprijinul opoziţiei democratice din Europa Centrală şi de Est şi în special, în susţinerea rezistenţei faţă de regimul Ceauşescu din ţara natală. După prăbuşirea regimului comunist din România, Mihnea Berindei s-a implicat în crearea Grupului pentru Dialog Social şi în sprijinirea primelor organizaţii civice româneşti. A mobilizat resurse umane şi financiare din Franţa menite să asiste democraţiile incipiente din România, Bulgaria, Albania, Republica Moldova. În anii 2000, a participat la restituirea pentru istorici şi opinia publică a arhivelor Partidului Comunist din România.