A murit folkistul Ghiţă Danciu

Artistul Ghiţă Danciu (60 de ani), folkist care a pus bazele Grupului Orizont 77, a murit în urma unei boli incurabile, au anunţat, miercuri, prietenii acestuia, pe o reţea de socializare.

Folkistul Ghiţă Danciu, alături de colegul său, Valentin Moldovan, au fost implicaţi, în ultimii 25 de ani, în numeroase proiecte culturale locale şi au susţinut numeroase concerte în ţară împreună cu o parte din membrii Grupului Orizont 77.

Danciu a activat o lungă perioadă alături de Cenaclul Flacăra, condus de poetul Adrian Păunescu, iar din anii ’90, împreună cu foştii colegii din Baia Mare, a reactivat Grupul Orizont 77, fiind o prezenţă constantă la multe evenimente culturale din Maramureş, dar şi din ţară.

“A fost un mare artist, o voce inconfundabilă a muzicii folk româneşti. Am fost buni prieteni de familiei (…) Într-un an de Crăciun, Ghiţă Danciu, Vali Moldovan şi Magda Puskas ne-au colindat acasă, moment în care soţul meu avea probleme de sănătate. Am petrecut multe ore împreună într-o atmosferă de neuitat”, a declarat, miercuri, pentru AGERPRES, proprietara Galeriei Mici de Artă din Baia Mare, Gabriela Dinu, prietenă a familiei artistului.