- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
A murit compozitoarea Camelia Dăscălescu
Pe data de 22 ianuarie, compozitoarea Camelia Dăscălescu ar fi împlinit 96 de ani. Din păcate, cu o zi înainte de intrarea în noul an, la 30 decembrie 2016, a murit la fel cum a trăit, modestă, departe de ochii lumii. Camelia Dăscălescu, cunoscuta şi iubita compozitoare şi profesoară, s-a stins încet. S-a născut la 22 ianuarie 1921 la Iaşi.
A urmat, între 1937-1940, cursurile Conservatorului din Iaşi, apoi cursurile Conservatorului din Bucureşti (1942-1944), unde a studiat cu Ioan D. Chirescu (teorie-solfegiu), Mihail Jora (contrapunct) şi Dimitrie Cuclin (estetică muzicală şi forme muzicale). Dacă la începutul carierei a avut vocaţia de producător muzical, redactor muzical la Casa de discuri Electrecord, din 1957, mai târziu a conceput frumoase programe, mărturii de istorie ale genului, o experienţă bogată care a ajutat-o în drumul său de viitor pedagog, atât în România, cât şi la San Remo, 1970, Praga – 1969, 1970, sau Berlin; le-a predat elevilor germani cursuri privind impostaţia vocală la microfon, între anii 1970 şi 1971. Până la creaţie a mai fost doar un pas. Astfel, Camelia Dăscălescu debuta la finalul anilor 50, în muzica uşoară, cu melodia ”Şoapte de dragoste”.
Primul musical ”Necunoscuta şi cei patru cavaleri”, libretul Sidonia Drăguşan, a fost semnat în 1969. Cu succes şi reţetă comercială au urmat spectacolele ”Şi femeile joacă fotbal”, ”Nevestele vesele din Windsor”, ”Alcor şi Mona”, după Mihail Sebastian, ”Comedia erorilor”, ”Visul unei nopţi de iarnă”.
”Ultima dată am întâlnit-o vară trecută, la sediul UCMR, unde a primit diploma de excelenţă pentru întreaga sa carieră artistică. Revederea a fost… dulce. Ea s-a bucurat de întâlnirea noastră, după ani şi ani, iar eu, şi mai mult, deoarece am regăsit acel om cu privirea caldă, vocea blândă, care ştie să dăruiască iubire! Sunt profund dezamăgită de faptul că nimeni din mass-media nu a scris, nu a spus ceva despre moartea sa, despre OMUL, profesionistul Camelia Dăscălescu. E trist, ruşinos, dureros că nu ştim să ne apreciem valorile cât sunt în viaţă si nici atunci când nu mai sunt! Sincere condoleanţe familiei! Dumnezeu să o ierte!”, a declarat interpreta de muzică uşoară Stela Enache.