- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
- Crăciunul: Istorie, Tradiții și Semnificații Profunde
- Nicușor Dan: „Să facem ce știm că trebuia făcut de 35 de ani”
- Atac masiv asupra Ucrainei în ziua de Crăciun
A murit actorul Alexandru Mereuţă
Unul dintre cei mai cunoscuți actori ai teatrului românesc a încetat din viață la vârsta de 93 de ani. Alexandru Mereuță, cel mai longeviv actor al Teatrului de Stat Constanța, și-a luat adio de la scena vieții, anunță instituția de cultură.
”Astăzi ne despărțim, cu regrete și cu duioase amintiri, de ALEXANDRU MEREUȚĂ, cel mai longeviv actor al Teatrului de Stat Constanța. Blând, vorbăreț, mereu gata să recite o poezie sau să povestească o întâmplare cu tâlc, Nea Alecu, așa cum îi spuneau toți prietenii, era o bogăție de om.
Născut în iunie 1927, în 1952 a absolvit I.A.T.C. „I.L. Caragiale”, București, la clasa profesorului Nicolae Băltățeanu. A venit la Constanţa în 1960, după ce a jucat timp de opt ani în Bucureşti şi în Bârlad. În acest din urmă oraş a fost câţiva ani director al teatrului „V.I.Popa”.
„La Constanţa, Mereuţă a realizat o impresionantă galerie de personaje, cu precădere bătrâni plini de pitoresc şi sensibilitate, sfătoşi şi înţelepţi, blajini, sentimentali şi calzi”, scria Georgeta Mărtoiu, secretar literar, martor al vieţilor şi creaţiilor celor mai mulţi dintre actorii „vechi” ai teatrului.
Pe lângă rolurile memorabile pe care le-a jucat, printre care Ianke din „Tache, Ianke şi Cadâr”, Nae Ipingescu din „O noapte furtunoasă”, Georges din „Gaiţele” şi multe altele, Alexandru Mereuţă a fost constant preocupat de regie, punând în scenă piesa „Muşcata din fereastră”, oferind îndrumare amatorilor şi făcând în mai multe rânduri asistenţă de regie.
În ultimii săi ani de actorie, a jucat, tot pe scena Teatrului de Stat Constanța, în „Dionysos”, „Scaiul”, „Trei surori” şi „Escrocii”.
Dumnezeu să-l ierte, să-l odihnească și să-i facă parte în rai!
Condoleanțe familiei îndoliate!”, se arată în mesajul transmis de foștii colegi ai lui Alexandru Mereuță.