- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
A murit academicianul Constantin Bălăceanu-Stolnici
”La 20 august a.c., a plecat dintre noi cu aceeaşi serenitate cu care şi-a trăit întreaga viaţă de peste un veac, cu credinţă în Dumnezeu şi încredere în ştiinţă, prof. dr. Constantin Bălăceanu Stolnici, membru de onoare al Academiei Române şi preşedinte de onoare al senatului Universităţii Ecologice din Bucureşti (UEB). Descendent al unei vechi familii boiereşti, a urmat cursurile facultăţii de medicină din capitală devenind medic neurolog şi doctor în ştiinţe medicale. După 1989 a sprijinit dezvoltarea învăţământului privat în România, numărându-se printre fondatorii UEB în cadrul căreia a predat cursuri de antropologie şi neurologie”, este mesajul transmis de Universitatea Ecologică Bucureşti.
Constantin Bălăceanu Stolnici s-a născut la 6 iulie 1923.
El a fost profesor universitar, doctor în Neuropsihiatrie şi Geriatrie, medic neurolog, membru de onoare al Academiei Române, membru titular fondator al Academiei Oamenilor de Ştiinţă din România, membru al Academiei de Ştiinţe Medicale din România.
Stolnici a colaborat cu fosta Securitate, sub numele conspirativ ”Laurenţiu” sau ”Ionescu Paul”, fiindu-i plătite numeroase vizite în străinătate pentru diferite misiuni, aşa cum rezultă din decizia CNSAS din august 2007.
”A fost primit, la cererea lui, de Vlad Georgescu, directorul al secţiei româneşti de la Europa Liberă. Vizita s-a soldat cu o schiţă detaliată a apartamentului gazdei, îndosariată în arhivele securităţii”, nota, în 2011, Neculai Constantin Munteanu, fost juirnalist la Europa Liberă.