- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
- Garduri solare, nouă inovație pentru producția de energie verde
- Dacia demarează un program de concedieri voluntare
- Ordinea internațională amenințată la un nivel nemaiîntâlnit de la Războiul Rece
A început Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu
Timp de zece zile, oraşul Sibiu se transformă într-o scenă uriaşă cu artişti din toate colţurile lumii ce prezintă spectacole de teatru, dans, muzică, circ şi instalaţii, dar și expoziții, conferințe, lansări de carte sau filme. Cifrele anului 2015 sunt fără precedent: 427 de evenimente indoor și outdoor, 21000 de bilete puse în vânzare, 2500 de artiști și invitați din 70 de țări, 67 de spaţii de joc, un public estimat la 65000 de spectatori în fiecare zi.
Cu o zi înainte de începerea festivalului, organizatorii anunță un număr de 40 de reprezentații sold-out și peste 15 000 de bilete vândute.
„De-a lungul celor 22 de ani de existență, festivalul și-a făcut din calitate, o datorie de onoare. Concept și strategie în același timp, Excelența a dezvoltat bunul cel mai de preț pe care un festival și o comunitate îl pot crea: PUBLICUL. O creștere și o dezvoltare înțeleaptă, în acord cu viața – Growing Smart, i-a asigurat de-a lungul timpului și diseminarea teoretică, bază a cercetării, parteneriatelor și viziunii de ansamblu – Smart Growing. Viața, cu profunzimea și contrastele ei, a pus în acord festivalul cu tot ce înseamnă valoare, tradiție și inovație, experiment și perenitate. Mulțumesc tuturor celor care ne-au sprijinit ca acest festival să fie posibil. În numele întregii echipe a Festivalului, le dorim tuturor participanților și spectatorilor zece zile de grație. ” Constantin Chiriac, președinte FITS
Primele zile ale Festivalului reunesc unele dintre cele mai importante companii internaționale de teatru, dans și circ, cu spectacole pentru gusturile cele mai diverse.
„Les 7 doigts de la main” (Canada), a doua mare companie de circ din lume după Cirque du Soleil, vine la Sibiu cu spectacolul „Ingredientele circului”. Două reprezentații au fost programate vineri, 12 iunie, de la ora 17:00, respectiv ora 22:00, la BRD Scena 9. Un spectacol în care coregrafia acrobatică şi muzica plină de ritm se vor amesteca cu ingredientele unei reţete trecută din generaţie în generaţie, de-a lungul timpului, ce naște amintiri și confesiuni. Atingerea aluatului cu mâinile, mirosul prăjiturilor în cuptor și gustul de oregano gătit acompaniază mișcarea și sunetele, conducându-ne printr-un labirint de timpuri şi ţări diferite.
Joël Pommerat, cunoscutul regizor care va primi și o stea pe Aleea Celebrităților, prezintă la Sibiu spectacolul „Cenușăreasa”, o producție Théâtre National de la communauté française de Belgique, în coproducţie cu La Monnaie/De Munt, cu două reprezentații: vineri, 12 iunie, ora 21:00 și sâmbătă, 13 iunie, ora 20:00, la Colegiul Naţional „Octavian Goga” – Sala de sport. Datorită trupei de actori belgieni, scrisului foarte lucid şi decorului cinematografic, abordând o estetică caracterizată de întuneric – deja o semnătură a regizorului după spectacolele anterioare „Le Petit Chaperon Rouge” şi „Pinocchio” – Joël Pommerat reuşeşte să înzestreze povestea cu realism, fără a-i diminua din farmec. Bucurându-se de un mare succes în ultimele stagiuni, „Cenuşăreasa” este un spectacol potrivit pentru copii, dar şi pentru adulţi, captivând pe oricine refuză să aleagă între spiritul copilăros şi realitatea monotonă a adulţilor.
În primele două zile va fi prezentat spectacolul „Carmen”, o producție a Teatrului Stabile din Torino, care a deschis recent Expoziția Universală de la Milano. Regia este semnată de Mario Martone, unul dintre cei mai importanți regizori italieni contemporani, alături de Pippo Delbono și Antonio Latella. Pentru realizarea acestui spectacol unic, ce reunește actori și muzicieni, Mario Martone a colaborat cu regizorul muzical Mario Tronco și cu Enzo Moscato, una din vocile cele mai entuziaste ale teatrului italian contemporan, care a scris scenariul, pornind de la nuvela lui Prosper Merimée. Alături de actorii Teatrului Stabile din Torino, îi vom putea admira pe muzicienii din Orchestra Piazza Vittorio – orchestră renumită în toată lumea, compusă din artişti excepţionali. Spectacolul „Carmen” va avea două reprezentații: vineri, 12 iunie, ora 22:00 și sâmbătă, 13 iunie, ora 18:00, la Sala Thalia.
Cel mai important teatru din Franța, Théâtre de la Ville, va fi prezent în premieră la Sibiu cu spectacolul „Șase personaje în căutarea unui autor”, în regia celebrului Emmanuel Demarcy-Mota. Este cea mai valoroasă creație a regizorului și în același timp o producție de referință a Théâtre de la Ville, așa cum este „Faust” pentru Teatrul Național „Radu Stanca” din Sibiu. Emmanuel Demarcy-Mota a pus în scenă pentru prima dată piesa lui Pirandello când avea 20 de ani, iar câțiva ani mai târziu, pentru a doua montare, a invitat și o parte din primii actori. Acum este la a treia montare, cu aceiași actori: cei care aveau 25 de ani au acum 40, cei care aveau 58 au acum peste 70. Este modul în care regizorul percepe viața și teatrul, cu dorința de a se reconecta cu energia din trecut, pentru a crea spectacolul din prezent. „Șase personaje în căutarea unui autor” va fi prezentat vineri, 12 iunie, ora 19:00 și sâmbătă, 13 iunie, ora 17:00, la Casa de Cultură a Sindicatelor – Sala Mare.
Accesul publicului la evenimentele programate în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru de la Sibiu se face pe baza tichetelor emise la Agenţia Teatrală din Sibiu, bd. Nicolae Bălcescu nr. 17, precum și online, pe www.eventim.ro şi în reţeaua naţională a magazinelor Domo, Germanos, Orange şi Vodafone, Librăriile Humanitas şi Cărtureşti. Intrarea este liberă pentru evenimentele în aer liber şi la evenimentele speciale (conferinţe speciale, spectacole-lectură şi film).
Programme complet al Festivalului poate fi descărcat aici: program
Sursa: www.sibfest.ro