- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
A fost adoptat proiectul „zile libere pentru părinţi” când şcolile se închid în situaţii speciale
Proiectul de lege care obligă angajatorii să acorde zile libere plătite părinților care nu au cu cine să-și lase copiii in cazul unor situaţii speciale a fost adoptată de Comisia de Muncă a Camerei Deputaţilor.
Propunerea legislativă privind acordarea unor zile libere părinţilor pentru supravegherea copiilor, în situaţia închiderii temporare a unităţilor de învăţământ a fost adoptată în plenul Senatului in 3 martie.
„Se acordă zile libere unuia dintre părinți pentru supravegherea copiilor, în situația închiderii temporare a unităților de învățământ unde aceștia sunt arondați, ca urmare a condițiilor meteorologice nefavorabile sau a altor situații extreme decretate de către autoritățile competente cu atribuții în domeniu”, prevede articolul 1 al proiectului legislativ.
Prevederile se vor aplica părinților ai căror copii au vârsta de până în 12 ani, înregistrați în cadrul unei unități de învățământ și părinților copiilor cu dizabilități înregistrați în cadrul unei unități de învățământ.
Pentru perioada în care vor sta acasă, părinții vor primi 75% din salariul net.
Zilele libere plătite se vor acorda la cererea unuia dintre părinți, respectiv a tutorelui legal, în cazul familiilor monoparentale. Prevederile se aplică pe baza unei declarații pe propria răspundere, semnată de către ambii părinți, cu excepția familiilor monoparlamentale, depusă la angajator de către părintele care va supraveghea copilul în perioada menționată.
Inițiatorii, mai mulți parlamentari PSD-ALDE, propun ca zilele libere plătite să fie acordate pe toată perioada în care autoritățile decretează închiderea unităților de învățământ.
Proiectul va fi trimis plenului Camerei Deputaților, programat să înceapă la ora 14:00, care este forul decizional.