- Lentila de contact cu Stelian Tănase - Bilanțul unui an tumultuos
- Claudiu Năsui (USR): „Creșterea taxelor este deja plănuită”
- Sfântul Ștefan, primul martir creștin, sărbătorit de creștini în a treia zi de Crăciun
- Casa din Home Alone a fost vândută chiar în preajma sărbătorilor
- Marcel Ciolacu explică zborurile private: „Am plătit din banii mei personali, nu din bani publici”
A apărut o nouă tulpină Covid. C.1.2 a fost depistată în Africa de Sud
O nouă tulpină Covid atrage atenția oamenilor de știință. Varianta C.1.2 a fost depistată în Africa de Sud și primele concluzii arată că prezintă mutații similare cu cele observate în variantele de interes, cum ar fi Delta.
Semnalul de alarmă a fost transmis, luni, de Institutul Național pentru Boli Transmisibile din Africa de Sud, care a emis o alertă cu privire la evoluția C.1.2, despre care a spus că a fost depistată în toate provinciile din țară, dar cu o rată relativ scăzută de contagiozitate.
C.1.2 a fost depistată pentru prima dată în luna mai, potrivit alertei care subliniază că Delta este încă varianta dominantă care se răspândește în Africa de Sud și în lume, scrie The Guardian.
Varianta C.1.2 a atras atenția oamenilor de știință deoarece, în ciuda ratei scăzute de contagiozitate, prezintă mutații în genomul viral similare cu cele observate în variantele de interes și variante de îngrijorare, cum ar fi varianta Delta, dar și unele mutații suplimentare.