- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
- Klaus Iohannis, de Ziua Victoriei Revoluției – „România este într-un moment de cumpănă"
- Elenei Lasconi: „România trebuie să se desprindă de un sistem corupt și să aleagă drumul drept”
- Atac tragic la târgul de Crăciun din Magdeburg
30 de tineri artiști selectați pentru a primi bursa Tinere Talente oferită de Fundația Regală Margareta a României
Getting your Trinity Audio player ready...
|
Fundația Regală Margareta a României anunță numele celor 30 de bursieri selectați pentru a face parte din a 16-a ediție a programului național Tinere Talente. Artiștii vor fi susținuți pentru dezvoltarea carierelor artistice în domeniile muzicii și artelor vizuale, oferindu-le o platformă solidă pentru a explora și a perfecționa abilitățile creative într-un mediu stimulativ și plin de oportunități.
Oportunități pentru tinerii artiști
Dintre 134 de aplicanți, cu vârste între 14 și 24 de ani, au fost selectați ca bursieri 15 muzicieni și 15 artiști vizuali, care vor beneficia, pe parcursul unui an calendaristic, de sprijin pentru a-și urma visurile artistice sub îndrumarea unor personalități consacrate din lumea artei. Aceștia vor beneficia de burse individuale de până la 2.000 Euro, sesiuni de mentorat, stagii de masterclass intergeneraționale, training pentru dezvoltarea abilităților necesare performanței, precum și oportunități de promovare în cadrul evenimentelor organizate de Fundație și de partenerii săi. Tinerii bursieri studiază la licee și universități de arte și muzică din București, Brașov, Suceava, Bacău, Timișoara, Iași, Baia Mare și Galați.
Competiția pentru bursa Tinere Talente 2024 a fost acerbă, datorată numărului mare de candidați, elevi și studenți ai instituțiilor de învățământ vocațional din întreaga țară, provenind din familii cu venituri modeste. Procesul de selecție a debutat cu analiza dosarelor din punct de vedere social, a continuat cu evaluarea, din punct de vedere artistic, de către juriul format din specialiști, a fost finalizat cu anchete sociale, iar cei mai buni 30 de participanți la această ediție a programului au fost aleși.
Juriul a fost constituit din personalități remarcabile ale mediului artistic și academic, care vor însoți bursierii și ca mentori pe parcursul proiectului: Verona Maier – pianist, Iulia Isaev – soprană, Tiberiu Soare – dirijor, Rafael Butaru – violonist, Emil Vișenescu – clarinetist, Alexandru Matei – percuționist, la categoria Muzică clasică, și Carmen Apetrei – grafician, Ion Anghel – pictor, Ileana Dana Marinescu – artist vizual, Anca Boeriu – grafician, Sergiu Chihaia – artist vizual, la categoria Arte vizuale.
”Prezența în juriul de acordare a burselor Fundației Regale Margareta a României este, de fiecare dată, o experiență de neuitat. Este onorantă, provocatoare, necesită multă atenție, profesionalism, corectitudine și echidistanță. Responsabilitatea cu care “cântărești” calitățile unui număr impresionant de copii și tineri artiști în devenire, poziționarea lor corectă pe drumul evoluției și previziunea etapelor de dezvoltare ulterioară a acestora, reclamă din partea noastră o grijă părintească sinonimă cu dragostea. Dragostea, aceeași energie benefică ce a generat apariția Fundației și a perpetuat de-a lungul anilor, cu atâta succes, desfășurarea tuturor proiectelor. Felicitări și urări de succes organizatorilor și bursierilor, cu speranța că aceștia din urmă, se vor identifica, într-o bună zi, cu cei mai valoroși artiști ai țării”, declară domnul Emil Vișenescu, clarinetist, membru al juriului la categoria Muzică.
”Am apreciat, deopotrivă, parcursul bursierilor din anul precedent, cât și calitățile profesionale ale tinerilor care au aplicat pentru prima dată în acest an. Alături de instituțiile de învățământ artistic, noua generație de bursieri vor găsi deopotrivă, prin rolul asumat atât de elocvent de Fundația Regală Margareta a României, un sprijin financiar, dar și o completare la educația artistică asigurată prin mentoratele și evenimentele artistice organizate în cadrul bursei. Rolul de a dezvolta, perfecționa și promova, de-a lungul anilor, serii de tineri care doresc să-și construiască un viitor în domeniul artelor vizuale este un exemplu benefic și se constituie într-un reper atât pentru societatea culturală românească cât și pentru mediul socioeconomic, în condițiile dificile în care, astăzi, un tânăr își poate găsi cu greu un parcurs în demersul profesional”, susține și doamna Carmen Apetrei, grafician, membru al juriului la categoria Arte vizuale.
Fundația Regală mulțumește membrilor juriului pentru implicare și generozitate!
Lista celor 15 tineri muzicieni și 15 artiști vizuali, care au devenit bursierii programului Tinere Talente 2024, poate fi consultată aici.
România are nevoie de artă!
Ajuns la al 16-lea an de existență, programul național Tinere Talente a susținut până acum peste 410 de burse acordate tinerilor talentați, susținuți, de asemenea, prin mentorat și promovare. Mulți dintre ei au reușit performanțe extraordinare pe plan național și internațional, fiind laureați la prestigioase concursuri internaționale, aplaudați și admirați astăzi în capitalele culturale ale lumii pentru muzica și arta lor. Recunoscut de patru ori ca cel mai bun program de Artă și Cultură din România, la Gala Societății Civile, proiectul creează oportunități egale pentru artiștii în devenire, oferindu-le șansa de a-și dezvolta potențialul, de a-și exprima talentul și de a-și îndeplini visul, indiferent de contextul lor social.
Partener program: Kaufland România
Sponsori program: B&B Collection – Kultho, PPG România – Oskar, Dedeman, PEPCO Retail, Enayati Medical City, Ferrero România, Yardi România, EY România, Dove România, PSC Group, Casa Siqua, Easy Print Services, Emotion Philms Production, Foto Experience
Parteneri media ai programului de-a lungul timpului: Europa FM, TVR, TVR Cultural, Radio Romania, Radio România Muzical, Radio România Cultural, Radio România Actualități, Radio Trinitas, Magic FM, RFI România, Radio Clasic, Agerpres, Forbes, Forbes Life, Historia, Zile și Nopți, ziarul cotidian diplomatic Nine O’Clock, Revista BIZ, Haute Culture, The Institute, The Diplomat, Adevarul, Revista CARIERE, Revista Cultura, Phoenix Media, Insight TAROM, IQads, SMARK, Societatea Muzicală, Financial Intelligence, CSR Media, Zenith Media, mediaTRUST România
Despre programul Tinere Talente
Programul național Tinere Talente, derulat de Fundația Regală Margareta a României, a debutat în anul 2009 cu scopul de a sprijini și promova tinerii artiști talentați care provin din familii cu venituri reduse și care au nevoie de sprijin financiar pentru a-și atinge adevăratul potențial și a-și exprima talentul. Ceea ce diferențiază programul Tinere Talente de alte proiecte care oferă burse este abordarea holistică, centrată pe dezvoltarea și afirmarea acestor artiști în devenire. Pe lângă sprijinul financiar, tinerii primesc îndrumarea unor mentori valoroși, pregătire prin masterclass-uri și au oportunități de promovare foarte importante, toate acestea creând o platformă de lansare în cariera artistică. Până în prezent, 410 de burse au fost acordate tinerilor talentați, aflați la început de drum, care studiază muzica sau artele vizuale în licee și universități din România, fiind ajutați să-și depășească greutățile financiare și să continue să-și exprime valoarea artistică. În susținerea bursierilor, au fost organizate 128 recitaluri și concerte, 82 de expoziții, 126 sesiuni de mentorat sau masterclass. De-a lungul timpului, 1.900.000 de euro au fost investiți în viitorul artistic al României. Mai multe detalii sunt disponibile pe www.tinteretalente.org. Programul național Tinere Talente este susținut de parteneri și sponsori, dar și prin donații realizate prin SMS la 8864 cu textul ARTĂ, prin care publicul poate dona 4 Euro lunar, susținând, astfel, bursele pentru tinerii talentați ai României.