- Cum să prepari cea mai sănătoasă cafea
- În ciuda interdicției, Italia pregătește terenul pentru dezvoltarea reactoarelor nucleare
- Gigi Becali, pe listele AUR la alegerile parlamentare
- Criminalitatea în Occident, o provocare în creștere
- Promenada împărătesei Sissi și reabilitarea cădițelor cu apă termală la Băile Herculane
30 de ani de la adoptarea Constituției României
Senatul şi Camera Deputaţilor se reunesc, luni, de la ora 13,00, într-o şedinţă solemnă, dedicată aniversării a 30 de ani de la adoptarea Constituţiei în vigoare de către Adunarea Constituantă.
Potrivit unui memorandum aprobat de conducerea Parlamentului, sunt invitaţi să ia cuvântul în această şedinţă preşedintele României, premierul şi preşedintele Curţii Constituţionale.
Vor ţine discursuri preşedinţii celor două Camere, dar şi reprezentanţii grupurilor parlamentare, se arată în memorandumul aprobat de Birourile permanente reunite.
La 8 decembrie 1991, a avut loc referendumul naţional privind adoptarea Constituţiei României, extrem de necesară după Revoluţia din decembrie 1989 ce a înlăturat dictatura comunistă din ţară.
Constituţia României, prima de după 1989, a fost adoptată de Adunarea Constituantă la 21 noiembrie 1991 şi aprobată prin Referendum naţional la 8 decembrie, în acelaşi an, cu o majoritate semnificativă: din numărul de 10.948.468 de participanţi, 77,3% au răspuns afirmativ, 20,49% negativ, voturile nule reprezentând 2,3%.
Constituţia adoptată în 1991 a reprezentat cadrul legislativ fundamental pentru organizarea şi funcţionarea statului şi societăţii româneşti pe baze democratice. Aceasta a consacrat reinstaurarea democraţiei constituţionale în România, creând premisele pentru afirmarea unui regim politic pluralist.
Elaborarea, dezbaterea şi adoptarea noii Constituţii a României au durat un an şi jumătate.