- Marcel Ciolacu, desemnat premier de Klaus Iohannis
- Cine este Crin Antonescu?
- Acord între PSD, PNL, UDMR și Grupul Minorităților Naționale. Crin Antonescu candidat comun la prezidențiale
- Blocaj în negocierile pentru formarea noului guvern
- La 35 de ani de la Revoluție, dosarul crimelor din acele zile zace în justiție
22 Martie – Ziua mondială a apei
Ziua mondială a apei este marcată, în fiecare an, la 22 martie. Apa este un element esenţial în construcţia vieţii, este vitală pentru crearea de locuri de muncă şi sprijinirea dezvoltării economice, sociale şi umane, se menţionează pe pagina Naţiunilor Unite dedicată zilei.
Tema din 2019, „Nu lăsăm pe nimeni în urmă”, este obiectivul central al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă „pe măsură ce dezvoltarea durabilă progresează, toată lumea trebuie să beneficieze”. Obiectivul 6 de Dezvoltare Durabilă (ODD) prevede ca toată populaţia planetei să aibă acces la resurse de apă de calitate până în 2030 şi include obiective privind protejarea mediului natural şi reducerea poluării.
În 2010, ONU a recunoscut „dreptul la apă potabilă şi la salubritate în condiţii de siguranţă şi curăţenie ca pe un drept uman”, potrivit căruia toţi cetăţenii planetei trebuie să dispună, fără discriminare, de apă suficientă, sigură, accesibilă pentru necesităţile fizice, atât, pentru uz personal, cât, şi pentru uz casnic, ceea ce include apă pentru băut, salubritate personală, spălare de haine, pregătire de produse alimentare şi igienă personală şi de uz casnic.
Ziua mondială a apei este coordonată de UN-Water – mecanismul ONU de colaborare inter-agenţie pentru toate problemele legate de apa dulce – în colaborare cu guvernele şi partenerii. Datele statistice de pe pagina ONU dedicată zilei, www.un.org/en/events/waterday/, arată că 2,1 miliarde de oameni trăiesc fără a avea apă potabilă acasă; una din patru şcoli primare nu are serviciul de apă potabilă, iar elevii folosesc surse neprotejate; peste 700 de copii sub vârsta de cinci ani mor în fiecare zi de diaree, fapt care are legături cu calitatea apei şi proasta gestionare a sistemului de salubritate; la nivel global, 80% din persoanele care trebuie să utilizeze surse de apă nesigure şi neprotejate locuiesc în zonele rurale; aproximativ 4 miliarde de oameni – aproape două treimi din populaţia lumii – se confruntă cu un deficit sever de apă în cel puţin o lună a anului; 700 de milioane de oameni din întreaga lume ar putea fi strămutate, din cauza lipsei acute a apei, până în 2030.
Pentru a accelera eforturile de a face faţă provocărilor legate de apă, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a declarat anii 2018-2028 Deceniul internaţional de acţiune „Apă pentru Dezvoltare Durabilă”, care a început odată cu marcarea Zilei mondiale a apei, la 22 martie 2018, şi se va încheia în ediţia din 2028 a Zilei mondiale a apei, potrivit www.un.org/en/events/waterdecade.
În România, o serie de evenimente, care marchează această zi, se desfăşoară în numeroase oraşe. În Bucureşti, cu prilejul Zilei mondiale a apei este organizat de Administraţia Naţională „Apele Române” (ANAR) la Academia Română, un simpozion cu tema „Apă pentru toţi. Nu lăsăm pe nimeni în urmă”.
Conferinţa Naţiunilor Unite asupra mediului înconjurător de la Rio de Janeiro a adoptat, la 22 decembrie 1992, hotărârea prin care ziua de 22 martie devenea Ziua mondială a apei (World Water Day) (rezoluţia 47/193). În 2013, a fost marcat Anul internaţional pentru cooperare în domeniul apei, proclamat de Adunarea Generală a ONU, prin Rezoluţia 65/154, la 11 februarie 2011.