10 august 2019 | Primăria Capitalei a aprobat organizarea protestului din Piața Victoriei. Care este programul manifestației

Primăria Capitalei a anunțat că a aprobat organizarea unei manifestaţii pentru data de 10 august în Piaţa Victoriei, transmite Agerpres. Conform Biroului de presă al municipalităţii, manifestaţia e organizată de Tomescu Tommy Joul, în calitate de reprezentant al Grupului de Acţiune Civică Diaspora pentru România.

Tomescu Tommy a depus cererea de aprobare a mitingului încă din data de 12 noiembrie a anului trecut, iar ulterior, pe 31 decembrie, a anunțat că chemat-o în judecată a Gabriela Firea pentru că nu i-a răspuns în termenul legal de 30 zile.

Înaintea mitingului diasporei din 10 august 2018, marcat de violențe între protestatari și jandarmi, care au intervenit în forță pentru dispersarea manifestanților, Primăria Capitalei a anunțat că evenimentul a rămas fără organizator. De altfel, organizatorul mitingului, Emanuel Cioacă, preşedintele Federaţiei Românilor de Pretutindeni, spunea atunci că nu îşi asumă protestul din 10 august, pentru că nu a semnat niciun protocol cu Primăria Capitalei, deoarece instituţia nu i-a transmis prin e-mail documentul.

Viceprimarul Aurelian Bădulescu a declarat, în ianuarie, că organizatorul mitingului diasporei de anul acesta estimează un număr de 250.000 de participanți:

„Și ieri s-a luat în calcul solicitarea numitului Tommy Tomescu, depusă în luna noiembrie 2018, prin care acesta înțelege să obțină autorizația pentru data de 10 august 2019, în vederea organizării unei adunări publice, care vizează zona din Piața Victoriei, iar dumnealui estimează un număr de 250.000 de participanți. Am stabilit de comun acord care sunt obligațiile pe care trebuie să le îndeplinească organizatorul pentru această manifestație și ce măsuri vom lua noi pentru ca evenimentul să asigure siguranța participanților”.

Pe Facebook au fost create mai multe evenimente pentru data de 10 august, cel mai popular fiind ”Diaspora revine Acasa! 10 August 2019, TOTI in Piata Victoriei!”:

Ce scrie pe pagina de Facebook a acestui eveniment:


”A mai rămas foarte puțin până la 10 August 2019. Aproape nimic nu s-a schimbat, cu excepția faptului că Dragnea a intrat la pușcărie. În continuare, însă, îi avem pe Tăriceanu, Dancilă, Șerban Nicolae, Nicolicea, Iordache, Pleșoianu, iar lista poate continua.

 
În continuare, dosarul 10 August este nerezolvat, ba mai mult, a fost mutat la DIICOT, acolo unde PSD și-a pus omul de încredere în urmă cu aproximativ 1 an jumătate.
 
În urma discuțiilor cu mai multe persoane implicate, acesta va fi programul general al protestului din 10 august:
 
1) Adunarea începe încă de la primele ore ale dimineții în Piață Victoriei
 
2) La ora 17, ne mutăm cu toții în Piața Revoluției, la sediul MAI, de unde la ora 19 va începe un marș spre Piața Victoriei. Traseul marșului este următorul: ora 19 – Plecare de la sediul MAI, din Piața Revoluției – sediul DIICOT (calea Griviței) – Guvern (pe calea Victoriei) sunt în jur de 2 kilometri, iar timpul estimat este de jumătate de ora
 
3) Odată ajunși în Piața Victoriei, ne unim cu celelalte zeci de mii de români ce ne vor aștepta acolo deja.”